Il Gambero Rosso, sau cum blocajele in trafic provoaca relaxarea trupului si a mintii


Pe bune! Aseara am incercat sa plec mai devreme de la servici (adica la 7😉 ). Vezi doamne, ajung mai repede acasa, gatesc ceva si ma relaxez. Da’ de unde?! Mi-a luat 20 de minute sa cobor de pe dealul (platforma industriala) de la Pipera. Barbu Vacarescu – plin. Ma gandesc, hai ca o iau pe Floreasca. Ies de pe Barbu Vacarescu si o iau pe langa parcu’ ala din curba si pe langa vilisoarele frumoase crescute pe-acolo. Dar e frumos doar in curtea lor, pe strada e infernal. Trec prin niste balti enorme asa cum se gasesc numai intr-o  capitala europeana ce se respecta. Mi-era frica sa nu mi se opreasca masina ca nu aveam niciun chef sa cobor in mizeria aia… mai ales ca eram incaltat cu pantofii de friptura :). Ma rog… Pe Floreasca – plin pe 2 randuri dar totusi inaintam. Pana cand incep idiotii sa depaseasca coloana si sa se inghesuie pe 3 randuri la intersectia cu Ceaikovski. Bineinteles ca intersectia se blocheaza, mai ales pentru ca pe Floreasca se merge pe o singura banda dupa ce treci de intersectia aia. Nu am sa insist prea mult pe subiectul asta ca ma enervez si vreau sa las asta pentru Toate Cele Rele.

Oricum, stand cuminte in coada, ajung cu chiu, cu vai la intersectia cu pricina si cand vad ce se intampla in fata vad un loc unde pot sa parchez masina (singurul), parchez si coboram:

„Hai ca stiu eu un restaurant pe-aici la care vroiam sa merg de ceva timp! Hai sa fentam traficul de acum si sa il folosim pe ala de ora 10”

Se oprise ploaia asa ca a fost la fix. Am ajuns la „Il Gambero Rosso” care e pe o straduta in spatele lu’ Spring Time (de fapt, in spatele lu Automatica, parca). Strada se numeste Av. Stefan Protopescu. A fost cea mai buna decizie pe care as fi putut sa o iau pentru seara de ieri. O seara pe care o consideram deja pierduta s-a transformat intr-o seara pe care am sa o tin minte mult timp. Am perceput-o ca pe o victorie. Victorie in razboiul urban asupra stresului, asupra mitocaniei, asupra mizeriei. Toate aceste ganduri mi-au dat o energie incredibila.

Nu prea ma pricep la cronici de restaurante. Poate cu timpul ma voi descurca mai bine, dar pentru moment va rog sa-mi scuzati stangaciile.

Zona e atat de linistita incat nici nu iti vine sa crezi ca la 200 m in spatele tau, lumea se batea in claxoane. E chiar pe buza parcului Floreasca. Cand am intrat pe strada imi venea sa topai de bucurie. Restaurantul  e micut si cochet. E pe 2 etaje: la parter o salita mica cu 4 mese (cred ca 14 locuri in total), la etaj, 2 salite si mai mici (inca vreo 14 locuri in total). E decorat frumos, discret si sincer (fara pretentii de locanta de fiţe). Cineva mai pretentios ar putea stramba din nas la cele 2 LCD-uri insa doar daca vii aici cu alte asteptari. Pe mine nu m-au deranjat, dimpotriva.

Ospatarul, Bogdan (sau Orlando?!), avea acea amabilitate relaxata si fireasca pe care o apreciez cel mai mult intr-un restaurant. Amabilitatea excesiva imi da o stare de disconfort mai ales atunci cand o simt ca nu e naturala ci e grefata pe o fata acra. Bineinteles, mitocania ma enerveaza. Dar Bogdan era un tip cu care am avut senzatia ca pot sa ma bat pe spate din prima clipa fara sa simt ca l-as jigni cu ceva. Poate eram eu sub efectul energetic al indraznelii de care am dat dovada in momentul in care am refuzat razboiul cu orasul, cand mi-am negat apartenenta la acest oras infect.

Meniul – echilibrat cum ii sade bine unui restaurant care pare sa fie condus cu sufletul. Singura chestie prin care difera de un restaurant italienesc este ca nu au pizza si nu vad lucrul asta ca fiind un inconvenient. In schimb, peste si fructe de mare destul de mult ceea ce e bine. Pentru ca nu stiu inca daca e bine sa dau vreo importanta preturilor in cronicile astea despre restaurante, am sa spun numai ca preturile sunt OK.

Nu am mancat mare lucru asa ca nu as putea sa detaliez prea mult despre meniu.

Bruschette din partea casei – bune. Anti-pasti, Prosciuto de Parma cu ananas si parmezan – bun, cu toate ca asa cum i-am recunoscut lui Gianni (chef-ul) nu au fost chiar pe gustul meu. La recomandarea lui Bogdan, am luat  Fettucini cu Prosciuto, rucola si parmezan care au fost excelente. Cred ca pastele erau facute in casa si sosul a fost de vis. As vrea sa pot face si eu acasa asa ceva.

Dupa cum spuneam, Gianni a trecut pe la noi si ne-a intrebat daca ne-a placut in romana lui cu accent italienesc. Foarte haios. M-a distrat ca atunci cand a venit si-a pus special coiful ala de chef pe cap, ca sa nu avem dubii. Apoi a trecut si simpatica lui sotie si am avut o discutie foarte placuta despre restaurant si despre cum aleg ei sa isi conduca afacerea.

La final, am cerut un limoncello si nota. Bun, in paharul lui rece de la congelator. Limoncello era tot din partea casei chiar daca l-am cerut eu. Frumos!

Imi dau seama ca sufletul mi-a zambit intr-una pe tot parcursul serii. M-am simtit rasfatat si ce e minunat e ca am fost rasfatat de niste oameni pe care i-am vazut prima oara in viata mea si pe care am senzatia acum ca ii cunosc de o viata. Repet, poate sunt sub influenta deciziei mele „nebunesti”.

Una peste alta a fost o seara excelenta, relaxanta si pentru asta ii multumesc din suflet traficului nostru cel de toate zilele.  Asa ca va recomand: parcati undeva si experimentati locuri noi. Cat despre restaurant… parca as vrea sa fiu egoist si sa il pastrez numai pentru mine.

5 responses to this post.

  1. Posted by lolita125 on Mai 6, 2008 at 10:43 am

    Pe bune! Asa incep si eu ce am de zis, pentru ca-s surprinsa ca n-am vazut acest link mai devreme, caci astfel aveam si ‘antreul‘ gata. Da, sunt bucuroasa ca pot face un comentariu si pe acest blog, unde, din cauza antitalentului meu in ale gatitului, am lasat-o balta cu comentariile. Sa lasam maestri la locurile lor, iar noi sa facem doar onorurile! Cat despre bucate, doar cateva incercate. Mancate, nu gatite! Dar despre asta in alt comentariu, ca doar ce m-am starnit, iar tema e alta!

    Seara din 22 aprilie! Wow, mi-am zis! Oare sa fi ‘atins’ si eu locul magic in aceeasi seara?! Sau e vorba doar de o ‘energie’ cu care eu ma incarc de fiecare data cand ma bucur de o seara placuta in zona aceea draga mie, de pe vremea liceului. Venind pe Floreasca, am ratat strada cu sens bun catre White Horse, unde eram invitata la o petrecere de adio, si mi-a mai ramas ca optiune urmatoarea straduta care avea sens bun catre P-ta Dorobanti.
    Am zarit in treacat o placuta agatata la poarta, iar ceea ce mi-a atras atentia a fost terasa luminata placut din capatul intrarii inguste. Trebuie sa fie frumos aici, mi-am spus! Si iata confirmarea, pe acest blog! Sper ca am postat destul de tarziu, incat sa nu-ti iau din entuziasmul de descoperitor, caci vreau sa te felicit pentru c-ai ales sa nu fii egoist!
    Altfel, am petrecut o seara lunga si placuta la White Horse, si ma bucur sa exprim asta! Imi amintesc ca cea mai mare tristete din seara aceea, a fost egalul Stelei!

    Revenind la trafic asociat cu tema, nu vreau decat sa postez aici cateva sugestii, solutii aplicate de mine, in lupta cu traficul. ‘Salvarea’ mea a fost Summit-ul, si spun asta cu atata convingere, pentru ca m-a ajutat sa redescoper in mine putinta de a schimba ceva in rutina zilnica, bucuria de a renaste o data cu natura, si mult mai multa miscare pe care nu reuseam s-o fac din comoditate sau din lipsa de timp.
    Constransa fiind de situatie sa-mi las masina acasa in perioada aceea, am descoperit ca mersul cu metroul la servici poate fi o solutie foarte salvatoare pentru mine, din mai multe puncte de vedere, mai ales ca am norocul unei rute simple de 11 min pana la servici cu acest mijloc de transport.
    Luna aprilie ma fascineaza in fiecare primavara, iar anul asta mai mult ca niciodata am vrut sa savurez fiecare minut cu natura, sa ma bucur de evolutia ei rapida, sa respir si sa obosesc de atata energie primita.
    Sa privesc oamenii, mereu altii, si sa fiu privita, admirata e o placere de care ma privam in trafic, unde deja recunosc aproape fiecare masina de pe ruta mea, oricare taximetrist. Sunt satula de semne si de noxe.
    Mersul pe jos, alert, 10-15 min in jurul orei 9 dim., e sanatate curata si inviorare soft! Ca orice om am si eu tabieturi dimineata, si-mi propun de multe ori sa ma tin de inviorarea ‘hard’ de la TV sau sala, avand in vedere ca trezitul nu mai este o problema, dar.. nu prea reusesc! Am renuntat de tot, si am inlocuit cu mersul pe jos! E minunat, dar ca orice minune n-o sa dureze, pentru ca-s constienta ca dupa 15 mai, cand incepe caldura, dar mai ales praful, n-am alta solutie decat masina, sau parcatu’ langa metrou, solutia mea de urgenta!

    Dupa toate retetele mele de relaxare in trafic, ma gatesc sa inchei, si indraznesc sa sugerez si ceva culinar vis-à-vis de tema, si anume Salata de fructe de mare de la Restaurantul Quadri, pe calea Floreasca, peste drum de intrarea pe stadionul Dinamo. Delicioasa!

    Abia astept urmatoarea ta descoperire, si sper sa nu fii egoist !

    Răspunde

  2. @lolita125: Cred ca cea mai mare descoperire a fost intr-adevar ca pot nega traficul si ma pot replia in cazul unui dezastru ca ala de-atunci. Nu am mai fost la Il Gambero Rosso de atunci si parca mi-e teama sa ma mai duc inca o data. Cred ca mi-e teama sa nu stric vraja.🙂

    Răspunde

  3. Posted by teodora on Ianuarie 3, 2009 at 11:39 am

    si eu am fost la il gambero rosso in octombrie si pot sa spun ca m-a impresionat.Este ceva nou.Imi place mancarea,decorul,relatia dintre angajati si client,imi place patronul ca este atent cu fiecare client.Pot spune ca este un restaurant pe care l-as recomanda

    Răspunde

  4. Posted by aphextwinz on Ianuarie 6, 2011 at 7:04 pm

    Parca zici ca umblam pe aceleasi cai. Nu am intrat in restaurantul acesta insa pe strada cu pricina, aviator Protopopescu stau neamurile mele. De mult. Si la fel, cand veneam de la munca din nordul capitalei (tot zona Pipera) mereu trageam in cate o carciuma dupa nervii din trafic, asa ca de acolo pana in sud am batut o droaie in peste 15 ani de lucru in partea aia si multe salarii am lasat.

    Nu am nimic de spus de carciuma, nu am avut curiozitatea sa intru, numai ma miram de coincidente, sanatate.

    Răspunde

  5. Nici eu nu mai ştiu ce să mai spun despre carciumă. Oricum, stiu că şi-a schimbat patronii de câteva ori. Însă am prieteni care au mai fost pe-acolo şi, stiindu-mi articolul asta, mi-au mai spus ce se mai întâmplă pe-acolo si se pare ca spiritul ăsta de ospitalitate a rămas, indiferent de patron. cineva a primit la plecare o umbrela, de exemplu, pentru ca ploua afara.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: