Salată cu brânză Halloumi şi dressing de lămâie şi usturoi

Când e vorba de salate văd cât de limitat sunt eu în ale bucătariei şi cat de puţin înţeleg din bazele ei. Pur şi simplu nu sunt niciodată în stare să găsesc singur combinaţia aceea perfectă pentru dressing. Toată lumea zice că salatele se fac pe gustul fiecăruia, eu am mâncam salate pe gustul meu numai făcute de alţii :-). Şi astfel am avut o perioadă când am tot încercat dressinguri de salată ca să învăţ şi eu ceva şi nu vrei să ştii câte rateuri lamentabile am comis. Cu atât mai lamentabile cu cât vorbim de un dressing de salată, ce Dumnezeu!

Cât despre salata asta cu Halloumi, m-am gandit la un moment dat că ar merge şi brânza asta în salată, nu numai feta! Vă recomand cu tărie să o folosiţi în salate în loc de feta, aşa ca variaţie. Doar că trebuie neapărat friptă că altfel nu ştiu să se facă ceva cu ea. Gustul ăla de gratar şi textura ei un pic topită, dar încă dură m-a cucerit de tot şi de-atunci ţin mereu câte un pachet de branză de 250 gr. în frigider. Brânza asta Halloumi e o brânză cipriotă, făcută tradiţional din lapte de capră şi oaie, şi se găseste la magazinele cu delicatese greceşti ce au apărut cam în toate pieţele. Ah, şi dressingul ăsta e unul dintre cele mai bune pe care le ştiu (să nu mă întrebaţi din câte că nu răspund la provocări 😉 ).

Publicitate

Supa tunisiană de legume cu năut şi linte

Chiar nu înţeleg de ce insist cu bucătăria nord-africană. Cred că e din cauza condimentelor şi din cauza faptului că la noi în Bucureşti eu nu ştiu să existe restaurante nord-africane. Dintre bucătăriile mediteraneene, pe langă nenumaratele restaurante italieneşti observ că cele libaneze le-au depaşit deja pe cele greceşti şi spanioleşti. De fapt nici nu e prea greu având în vedere că acestea din urmă nu depasesc „enormul” numar de 5 restaurante de fiecare.

Când am încercat bucătăria nord-africană nu m-am bazat pe nimic, pe nicio amintire (cum e cazul celei tailandeze). M-a atras doar „exotismul” despre care vorbesc mai sus, atât.

E ceva interesant în supa asta: condimentele, năutul, lintea… Ah, şi cred ca e mai bună după ce a respirat puţin, după ce aromele s-au mai întrepătruns. Mi-a plăcut şi am să mai fac.

Creveti trasi la tigaie cu rosii cherry si busuioc proaspat

Aceasta reteta a fost preparata in grupul nostru de bucatari pentru prima oara de prietenul nostru, Narcis. Ne-am indragostit de ea din prima. Participatia mea la aceasta reteta a fost sa insist asupra faptului ca crevetii se pot pune intregi si mancarea poate fi foarte buna (eu zic ca chiar mai buna). Ah, si am mai insistat sa nu se manance mancarea asta cu mujdei de usturoi. 😉

Supa de ardei copti

Supa asta este una dintre descoperirile vacantei din Turcia de anul trecut. Am tot încercat şi eu sa fac acasă, dar ce am reuşit a fost doar sa văd că această supă are potenţial. Doar la a treia incercare mi-a ieşit şi mie într-adevăr bună (după nişte ajustări ale reţetelor găsite pe net şi prin cărţile mele de specialitate). Astfel am găsit curajul să o public şi pe blog. Ştiu că poza e nereuşită… dar nu am ce să fac deocamdată. Până îmi cumpăr şi eu un aparat foto…

Ciorba de macrou

Când găteşti acasă ca să mănânci, alegi ce iţi e mai uşor, ce ştii că iţi iese. Când găteşti ca să te relaxezi, eşti dispus să încerci chiar dacă la sfârşit ai putea arunca toată oala pentru că nu te poţi atinge de ceea ce tocmai ai gătit.

Nu ştiu ce mi-a venit cu macroul. De fapt citisem peste tot că macroul este un peşte care se strică foarte repede şi din acest motiv este afumat, ca să reziste mai mult. Nici măcar nu mă omor după macroul afumat. Dar pentru că afumat, macroul are un gust deosebitt m-am gândit că pot încerca. Şi nu mi-a părut rău deloc.

Am cumpărat doi macroi (sic!) gândindu-mă că oi găsi eu o reţetă. Ţineam minte că citisem de nişte supe cu macrou în cartea mea de reţete asiatice. Ajung acasă, mândru nevoie mare, şi citesc în carte. Acolo scria că macroul se strică repede aşa că toate reţetele erau cu macrou afumat. Am trecut pe net şi am găsit reţeta asta pe site-ul de turism al Turciei. 🙂 Şi rezultatul a fost neaşteptat de gustos: macroul îi dă într-adevăr un gust deosebit pe care nu l-am mai regăsit în altă supă/ciorbă de peşte.

Ficelles provençales (pâinișoare provensale)

M-am întors la cartea mea cu rețete de pâine. Așteptam musafiri sâmbăta trecuta (seara) și m-am gândit ca ar fi frumos sa ii întâmpin cu mirosul de pâine proaspăta. Am studiat cartea și pâinica asta mi-a făcut cu ochiul. Am pus pe meniul și Soupe au Pistou (tot provensal) și asa am avut tema pentru seara tematica.

A ieșit bună… însa, bineînțeles, nu ca la mama ei (cred eu, căci nu am fost niciodată în La Provence ca să văd cum e la mama ei). E posibil sa fie din cauza drojdiei (am înțeles ca drojdia franțuzească are ceva special). Însă, făcutu’ pâinii își păstrează farmecul lui și sunt sigur că mă voi tot întoarce la el chiar dacă nu totdeauna va ieși ca la mama lui.

Chakchouka (Tunisia)

Saptamana trecuta, vineri, am primit o veste buna: am recuperat niste bani la care nu mai speram. Si iata un prilej de sarbatoare. Si mi-am invitat prietenii vineri seara la mine. Nu mai tin minte ce am facut de mancare, tin minte ca am baut trei paharele de palinca foarte tare. Nu a fost o seara „grea”: dup-aia am baut vreo doua-trei beri dar a doua zi dimineata am dat piept cu dezastrul. De fapt capul meu a dat cu capu’ de pragu’ de sus al dezastrului.

Iata-ma a doua zi dimineata tanjind dupa ceva de mancare care sa imi redea controlul asupra propriului meu corp. Ceva care  sa imi dovedeasca ca inca exist. Si am ales chakchouka. Un mic-dejun tunisian se zice, da’ am citit si in alte locuri ca ar fi peste tot in bazinul mediteranean musulman (sper sa nu supar pe nimeni cu remarca asta a mea!). Am vazut si alte siteuri (chiar romanesti) in care chestia asta se numea manaman. Poate nu e chiar acelasi lucru, da’ parca seamana.

Una peste alta, mancarea asta mi-a dat un pic de energie si sincer o recomand pentru scenarii similare cu cel prin care am trecut eu atunci. Totusi, nu e chiar mic dejun de ora 7 dimineata. E mai degraba unu’ de ora 12.

Pasta alla puttanesca (pastele curvei)

Pastele vor reprezenta totdeauna un fel de mancare pentru situatii de urgenta. Poti sa le pregatesti cu orice ai prin frigider. Aseara, am ajuns tarziu acasa de la servici, nu am avut timp sa merg pe la „Alimentara” si a trebuit sa fac ceva de mancare cu ce aveam prin casa. Si am facut Pasta alla Puttanesca. Asta e numele dat de italieni, nume care inseamna  pastele curvei. Banuiesc ca numele asta e un nume foarte vechi, din popor, aparut inainte de curentele feminismului sau al „politically correctness”. Imaginea e clara… ai nevoie de ceva rapid si usor de obtinut, te duci la curve. In cazul asta, mersul la curve este transpus in bucatarie. Bordelu’ e frigideru’.

Zuppa di cozze

Descoperirea cea mare din Sicilia a fost categoric Zuppa di Cozze. Noi o traduceam bineinteles, supa de midii insa dupa ce am postat reteta pe site am primit reclamatii: supa e minestre, zuppa e altceva… Oricum s-ar numi, e de vis… Am fost 8 in vacanta si de fiecare data cand ajungeam la un restaurant care servea supa de midii eram cel putin 4 care ceream. Asa ca am vrut neaparat sa fac si acasa. Am cumparat midii de la Metro (7 lei kg, TVA inclus) si m-am pus pe treaba. Mi-a fost un pic greu sa spal midiile dar gustul e deosebit (daca iti plac scoicile) si merita efortul.

Sos de lamaie cu capere

In seara asta am facut din nou dorada la sare. Si mi-am zis ca ar merge un sos nou. Pentru ca am luat capere la sare de la Metro intr-o cutie de 1 kg mi s-a parut firesc sa fac un sos de capere. Si iata, sosul de capere cu lamaie.

Bruschette cu ciuperci

Vroiam sa fac lasagna in seara asta… da’ dupa o bere m-a apucat o lene monstruoasa si m-am hotarat sa ma opresc la aperitive ca altfel as fi mancat la 1 noaptea. Si avand in vedere ca ar fi fost prima oara cand faceam lasagna, cine stie ce as fi mancat. Luasem in seara asta de la Mega Image, in drum spre casa, niste ciuperci galbiori (Golden Chanterelle in engleza) si niste paine ciabatta (e buna ciabatta la Mega Image!). A iesit bun si am uitat ca imi pregatisem papilele pentru o lasagna. Ciupercile sunt o mare inventie, clar.

Soupe au pistou

Lumea zice ca reteta asta e provençala. Lumea de pe net. Nu am fost in La Provençe asa ca nu stiu. E o supa de legume la care se adauga ceva la final: sos pesto. Pesto pe care il faci tu acasa, daca ai timp si chef sau il cumperi de la supermarket la borcan. Oricum ar fi, eu recomand cu caldura aceasta versiune de supa.

Creveti usturoiati (Gambas al ajillo)

Nu sunt mare fan creveti. Daca merg intr-un restaurant si am de ales intre creveti si peste, am sa aleg aproape intotdeauna peste. Intre creveti si scoici sau intre creveti si caracatita as alege tot peste. 🙂 Dar tin minte ca am mancat acum vreo 2 ani la unul dintre putinele restaurante spaniolesti din Bucuresti (ma refer la restaurantul El Vino de pe Mihai Eminescu, care totusi este considerat restaurant cu specific mediteranean) niste tapas numiti creveti cu usturoi. Si mi-au placut mult.

Ce ma deranjeaza la gustul creveteului este ca e dulce.

Salata de cartofi cu rucola si capere

In 2006 am fost in Croatia. Frumoasa tara, frumosi oameni. Erau constienti ca turismul reprezinta sursa lor de venit si te intampinau peste tot cu zambetul pe buze. Spre deosebire de ce se intampla stim noi unde.

Am descoperit multe lucruri frumoase insa cea mai mare descoperire a fost salata de cartofi cu rucola. La un restaurant am luat, ca de obicei, peste la gratar si am cerut si salata de cartofi fierti pentru ca merge bine cu pestele la gratar in general, asa cum fusesem invatati. Insa asta e altceva. Adica e tot o salata de cartofi insa gustul… Ne-au adus-o inainte de a veni cu pestele si a trebuit sa mai cerem un rand ca o terminaseram.

Dorada la sare

Imi aduc aminte de copilarie cand singurele produse care se gaseau permanent prin magazinele Carne erau: adidasii de porc, oasele pentru ciorbe, crevetii expandati de Vietnam si merlucius congelat. Restul provocau cozii imense si indobitocitoare de care prefer sa nu vorbesc prea mult. Oricum, avand in vedere ca „Nici o masa fara peste” si „Consumati peste oceanic”, noi mancam peste. Atat de mult incat nu am vrut sa mai aud de peshte, ani de zile. Cand am inceput sa imi permit si eu sa merg la restaurante mi-am permis si eu un risc: am incercat dorada la sare. Si ma bucur ca am regasit pestele. Dar merlucius nu am sa mai mananc niciodata in viata mea.