Salată cu brânză Halloumi şi dressing de lămâie şi usturoi

Când e vorba de salate văd cât de limitat sunt eu în ale bucătariei şi cat de puţin înţeleg din bazele ei. Pur şi simplu nu sunt niciodată în stare să găsesc singur combinaţia aceea perfectă pentru dressing. Toată lumea zice că salatele se fac pe gustul fiecăruia, eu am mâncam salate pe gustul meu numai făcute de alţii . Şi astfel am avut o perioadă când am tot încercat dressinguri de salată ca să învăţ şi eu ceva şi nu vrei să ştii câte rateuri lamentabile am comis. Cu atât mai lamentabile cu cât vorbim de un dressing de salată, ce Dumnezeu!

Cât despre salata asta cu Halloumi, m-am gandit la un moment dat că ar merge şi brânza asta în salată, nu numai feta! Vă recomand cu tărie să o folosiţi în salate în loc de feta, aşa ca variaţie. Doar că trebuie neapărat friptă că altfel nu ştiu să se facă ceva cu ea. Gustul ăla de gratar şi textura ei un pic topită, dar încă dură m-a cucerit de tot şi de-atunci ţin mereu câte un pachet de branză de 250 gr. în frigider. Brânza asta Halloumi e o brânză cipriotă, făcută tradiţional din lapte de capră şi oaie, şi se găseste la magazinele cu delicatese greceşti ce au apărut cam în toate pieţele. Ah, şi dressingul ăsta e unul dintre cele mai bune pe care le ştiu (să nu mă întrebaţi din câte că nu răspund la provocări ).

Chilli con carne – varianta

Chili con carne, ca atatea retete asa-numite traditionale, difera de la o gospodarie la alta. Si odata cu internetu’, difera de la un blog la altul. Asa ca am incercat si eu sa variez in seara asta fata de prima mea incercare. Aveam doua cutii de fasole Peruana de la Bonduelle (nu sunt platit pentru reclama) care expirau la sfarsitul lunii martie si am zis ca nu se face sa le arunc. Am luat in seara asta 700 gr. de carne tocata de vita de la MegaImage (nici aici nu-s platit pentru reclama) si m-am apucat de treaba. Am tocat ceapa, ardei gras si ardei iute si numai apoi m-am uitat pe reteta de pe blog, si am vazut ca nu era vorba de nicio leguma acolo, asa ca am “improvizat”… pana la un punct. 

Salata de peste crud, stilul tahitian (Poisson cru a la tahitienne)

Retrospectiv vorbind, nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu aş fi încercat salata asta în timpul vacanţei noastre prin insulele Polineziei Franceze. A existat o mică reticenţă printre noi deoarece vorbeam de peşte crud şi nu ne venea să-l încercăm oriunde. Am rezistat tentaţiei în prima seară, dar a doua zi dimineaţă am comandat-o la mic dejun (!) şi mi-am primit ridicături din sprâncene a mirare de la prietenii mei. Ştiam că ăsta e cel mai tradiţional fel de mâncare al tahitienilor şi având în vedere că nu am nicio problemă cu peştele crud (a se citi că îmi place peştele crud) am pornit cu încredere în această aventură. Prima îmbucătură a fost ca o revelaţie religioasă:)) Mi-a fost imposibil să împiedic exclamaţia de plăcere şi surpriză să nu îşi ia zborul de pe buzele mele în momentul în care am simtit textura fragedă a tonului şi gustul legumelor proaspete învăluite în răcoarea lime-ului şi a laptelui de cocos proaspăt. Bineînţeles că i-am făcut curioşi şi pe ceilalţi. Reacţia lor a fost identică astfel că, pe tot parcursul vacanţei, aproape că nu a fost masă la care unul din noi trei să nu îşi comande această salată de peste crud în stil tahitian.

Am refăcut ieri reţeta aici, acasă, şi a ieşit ca acolo! Încearcă şi tu, chiar dacă tonul e cam scump la noi. Nu o să îţi pară rău, îţi garantez!

S-o manca ceva deosebit in Tahiti?

In dimineata asta plec inspre Tahiti pentru o vacanta de mult timp amanata. Sper sa am intorc cu impresii despre bucataria de-acolo. Sper sa existe ceva din care sa ma inspir. Evident ca vor exista si poze de profil, e inutil de mentionat.

Daca nu uitati si aveti chef, votati-ma pe www.gustos.ro la sectiunea Supe si ciorbe. Stiu ca am zis ca ala va fi singurul articol de promovare, dar nu m-am putut abtine:)

Festivalul Blogurilor Gustoase – editia a III-a

M-am înscris din nou la concursul de pe Gustos.ro (aici), ca şi anul trecut.  Particip la o singură categorie, cea de Supe si ciorbe pentru că de la participarea din 2009 aceasta a fost singura categorie în care am postat 3 reţete. Am văzut atunci totuşi că ai nevoie de o bază mult mai mare de fani decât am eu, pentru a spera la un premiu, deci acum pornesc la drum fără nicio speranţă.

Bineînţeles că fiecare vot mă va bucura, dar acest articol pe care tocmai l-am scris va fi singurul lucru pe care îl voi face pentru a promova prezenţa mea la concurs. Întâmplător, anul ăsta îmi va fi chiar imposibil să o promovez agresiv. Votarea se va face pe siteul Gustos.ro (nu ştiu deocamdată care va fi linkul exact), începe pe 18 ianuarie si ţine pănă pe 31 ianurie, adică exact perioada în care sunt in vacanţă.

Deci, dragilor, dacă aveţi timp şi chef şi, mai ales, doar dacă vă face plăcere, votaţi-mă!

PS: va trebui să răspund la nişte întrebări, un soi de interviu ce va fi pus pe siteul www.gustos.ro. O să pun şi linkul ăla.

Later edit: Iata si interviul

Supa de usturoi

Ei bine, supa asta a fost o surpriză şi pentru mine şi pentru toţi cărora le-am povestit ce-am mai gătit. Reacţia a fost, aproape invariabil de genul: “Adică există supă şi de usturoi?! Cam din ce ingrediente s-o mai face supă pe lumea asta?” De-acum însă, ştiu două lucruri:

1. Supa de usturoi este minunată şi se mai şi potriveşte perfect serilor reci de iarnă.
2. Nu am să mă mai mir de nimic când e vorba de mâncare (trebuie totuşi să recunosc că nici până acum nu m-am mirat prea mult: am mâncat eu până şi Durian Puffs, deci…)

Poză încă nu am pus deocamdată pentru că nu am niciuna reuşită. Oricum, supa asta e una dintre mâncărurile alea care sunt mai bune la gust decât arată în poză. Poate că am să fac în weekend şi o voi adauga. Astfel o sa vedeţi ce vreau să spun.

Balcic, un restaurant reîncălzit (asta dacă ai noroc)

Am fost la restaurantul Balcic de pe locul fostei cofetării Perla împins de premiul oferit de Time Out Bucureşti la Gala Eat&Drink 2010. Balcic a luat premiul de “Cel mai bun restaurant cu specific” la gala mai-sus menţionată. http://www.timeoutbucuresti.ro/restaurante/6348/7694849/cele-mai-bune-13-restaurante.html?p=10

Salonul mic de la intrare e decorat surprinzător de plăcut şi m-a făcut să aştept cu optimism cina. Nu am să pierd vremea mult timp discutând despre antreuri care au fost bune (dar ce poţi să ceri totuşi de la zacuscă, caşcavaluri şi mai ştiu eu ce…). Avănd în vedere că nu îmi doresc să fac cronică de restaurant, vreau să ajung repede la supriza oferită de felul principal.

Bouillabaisse

Cred ca de cel putin doi ani de zile visez sa gatesc acest fel de mancare. In tot timpul asta am avut convingerea ca Bouillabaisse va fi cel mai greu fel de mancare pe care il voi prepara vreodata. Acum, dupa ce am avut ocazia sa il prepar pot sa confirm ca este cel mai greu si, nu in ultimul rand, cel mai scump fel de mancare pe care l-am preparat. A fost greu, a iesit bun insa am facut o serie de greseli si din pacate e prea scump pentru a mai incerca inca o data prea curand.   Totusi, potentialul pe care il are aceasta supa (apropos, lumea nu se prea pune de acord asupra Bouillabaisse-ului: e supa sau este ceea ce noi romanii numim mancarica;) ) este imens si ar fi pacat sa nu ii acord mai multe ocazii de a incerca sa il aduc la perfectiune. Vi-l recomand pentru un weekend cu cei mai buni prieteni ai vostri. Va garantez ca va fi un weekend pe care nu il veti uita prea curand.

Salată de couscous şi năut

Pentru că îmi place cuşcuşul la nebunie şi, mai nou, cu ocazia supei tunisiene de legume cu năut si linte, am descoperit că îmi place şi năutul am găsit firesc să încerc salatele de cuşcuş. O să mai urmeze încă una un pic mai târziu (când o să găsesc macrou proaspăt), dar deocamdată vă propun această reţetă care îmi place mult: se face usor şi poate fi îndeajuns consistentă pentru o cină uşoară. 

Supa crema de galbiori sub capac de foietaj

 

Ştiu, când te uiţi la poza asta te întrebi de unde până unde? Păi aşa arată crema de ciuperci? Dar ăsta e motivul pentru care am încercat reţeta asta, eu însumi nefiind un fan cremă de ciuperci. Modalitatea de prezentare şi de preparare m-au atras şi bănuiesc că o să vă atragă şi pe voi. Şi cred că fanii cremelor de ciuperci o vor aprecia. Mie mi-a plăcut cât de cât, dar încă nu sunt 100% convins că această cremă m-ar satisface vreodată pe deplin, dar, repet, eu ştiu sigur că nu sunt fan creme de ciuperci.

Supa tunisiană de legume cu năut şi linte

Chiar nu înţeleg de ce insist cu bucătăria nord-africană. Cred că e din cauza condimentelor şi din cauza faptului că la noi în Bucureşti eu nu ştiu să existe restaurante nord-africane. Dintre bucătăriile mediteraneene, pe langă nenumaratele restaurante italieneşti observ că cele libaneze le-au depaşit deja pe cele greceşti şi spanioleşti. De fapt nici nu e prea greu având în vedere că acestea din urmă nu depasesc “enormul” numar de 5 restaurante de fiecare.

Când am încercat bucătăria nord-africană nu m-am bazat pe nimic, pe nicio amintire (cum e cazul celei tailandeze). M-a atras doar “exotismul” despre care vorbesc mai sus, atât.

E ceva interesant în supa asta: condimentele, năutul, lintea… Ah, şi cred ca e mai bună după ce a respirat puţin, după ce aromele s-au mai întrepătruns. Mi-a plăcut şi am să mai fac. 

Foaie de parmezan rumenit

Prima oară am fost servit cu chestia asta la un restaurant din Bucureşti. Apoi am fost la un curs culinar şi profesorul ne-a arătat cum se face. Apoi am avut musafiri acasă şi am încercat să le arăt ce am învăţat la curs. Printre altele la acea serată am pregătit şi aceste foi de parmezan rumenit care acompaniază cu mare efect risotto-ul sau anumite salate.

Cottage Pie

Am inceput sa fac curatenie prin pozele făcute “realizarilor” mele din bucătărie de-a lungul timpului şi au rămas nepublicate. Şi iată încă una.

Am simtit o mare atractie pentru pub food de prima oară cand am intrat şi eu într-un Irish Pub în Bucureşti. Cel mai mult mi-a plăcut Steak and Kidney Pie (plăcintă de carne de vită şi rinichi). Dar prima reţetă pe care am preparat-o acasă este Cottage Pie pentru că am găsit-o într-o carte. Nu am preparat-o pentru că mi-era neapărat poftă de ea ci pentru că vroiam să gătesc… orice. Doar pentru plăcerea Gătitului şi mai puţin pentru cea a Mâncatului. Nu cred că aş mai face mâncarea asta acasă, dar nu pentru că nu a ieşit bună ci pentru că prefer să merg să beau o bere şi să o mănânc în oraş.

Mic-dejun: ou ochi pe pat de spanac

In weekend-uri, cand am ocazia sa imi prepar micul-dejun, eu am mari probleme cand e sa aleg ce sa fac. De la un moment dat te saturi de omleta sau oua ochiuri si ma tot intreb ce sa pregatesc. Eu nu am bolul de cereale pe lista micului-dejun, asa ca de cele mai multe ori oul este personajul principal. Am gasit printre pozele mele facute cu telefonul mobil si poza de mai sus. Nu e mare lucru ce propun eu aici: e doar o optiune pentru cei plictisiti de omleta si ochiuri cu bacon.

Creveti trasi la tigaie cu rosii cherry si busuioc proaspat

Aceasta reteta a fost preparata in grupul nostru de bucatari pentru prima oara de prietenul nostru, Narcis. Ne-am indragostit de ea din prima. Participatia mea la aceasta reteta a fost sa insist asupra faptului ca crevetii se pot pune intregi si mancarea poate fi foarte buna (eu zic ca chiar mai buna). Ah, si am mai insistat sa nu se manance mancarea asta cu mujdei de usturoi.

Supa de ardei copti

Supa asta este una dintre descoperirile vacantei din Turcia de anul trecut. Am tot încercat şi eu sa fac acasă, dar ce am reuşit a fost doar sa văd că această supă are potenţial. Doar la a treia incercare mi-a ieşit şi mie într-adevăr bună (după nişte ajustări ale reţetelor găsite pe net şi prin cărţile mele de specialitate). Astfel am găsit curajul să o public şi pe blog. Ştiu că poza e nereuşită… dar nu am ce să fac deocamdată. Până îmi cumpăr şi eu un aparat foto…

Cozonac împletit şi pufos

Acum vreo doi ani în ajunul unei sărbători de Paşti, pe când eram mânat de dorinţa de a încerca orice în bucătărie, indiferent cât de greu era, dar doar pentru palmares şi pentru a posta pe acest blog, am făcut cozonac, aşa, ca la mama mea acasă.

Sunt trei lucruri pe care vreau să le spun despre cozonac:

1. Cozonacul este “mâncarea” tradiţională românească şi nu micii, nu sarmalele. Cu cozonacul ar trebui noi să ne mândrim, nu cu micii.

Lămâi marinate

De când am descoperit cât de bine ies mâncărurile de tip tajină, m-am simţit atras de bucătăria marocană. Am citit ceva “literatură culinară” marocană şi am descoperit că un ingredient specific marocan este lămâia marinată. Şi pentru că atunci cănd am gătit ficăţeii cu coajă de lămâie am fost extrem de încântat de aroma dată de coaja de lămâie, m-am gândit că nu are ce să fie rău să marinez lămâile.

Rosii umplute marocan

Am avut o perioadă în care eram atras de prepararea chestiilor umplute: ardei, dovlecei, rosii, vinete. Îmi doream de mult timp, de când am început şi eu să gătesc, să fac roşii umplute cu orez, asa cum mâncam în tinereţe (acum aproape 20 de ani), minunat preparate de mama iubitei mele de pe atunci. Şi căutând reţete pe net, am dat peste reţeta asta de inspiraţie marocană. Şi având în vedere că mă simt atras de bucătăria marocană, iată-mă lăsând roşiile umplute cu orez pentru mai târziu.

Sos de roşii

Am făcut în foarte multe feluri sosul de roşii pentru paste, dar nu îmi plăcea niciunul. Era ceva ce nu se potrivea… Am încercat cu roşii din conservă, cu roşii proaspete… nimic. Până când am aflat secretul: le fierbeam prea mult. Şi pentru că eu am nevoie întotdeauna ca cineva să îmi spună totul în detaliu chiar si la cele mai simple reţete, şi de data asta a existat cineva care să-mi deschidă ochii. Am să păstrez numele secret pentru că nu ştiu dacă e de acord să apară pe blogul meu. Dar ce pot să zic este că am făcut sosul ăsta de cel puţin 5 ori deja şi a iesit excelent de fiecare dată.